You are currently viewing Un minor a fost rănit într-un accident rutier pe DN 7 – Titu!

Un minor a fost rănit într-un accident rutier pe DN 7 – Titu!

La data de 20 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul că, pe drumul național 7, s-a produs un eveniment rutier.

Din primele verificări, polițiștii au constatat că o femeie de 29 de ani, din Serdanu, ar fi condus un autoturism, pe drumul național 7, în afara localității Titu, din direcția București către Titu, ar fi pătruns pe sensul opus, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Voluntari.

În urma impactului, un minor de 6 ani a fost rănit, precum și șoferul de 48 de ani.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

IPJ DÂMBOVIȚA