You are currently viewing Răzvan Bejan (PRO România), proiecte ambițioase pentru Moreni

Răzvan Bejan (PRO România), proiecte ambițioase pentru Moreni

„Dacă se va face totuși ceva în Moreni până în luna Septembrie, consider că sunt doar consecințe ale timpului și nici pe departe realizările dânsului” sunt cuvintele candidatului Pro România la Primăria Moreni, Răzvan Bejan, adresate edilului Dinu Constantin, într-o conferință de presă la care noi nu am fost invitați. Cele 42 de obiective locale ale președintelui PSD Moreni nu ar fi nimic mai mult decât „42 de minciuni, prin care a reușit încă odată să păcălească oamenii de bună credință și să obțină votul lor”, menționează Răzvan Bejan. Printre cele cu termen de finalizare 2020 acesta enumeră:
• Reabilitarea termică a blocurilor
• Înființarea unui centru cultural
• Înființarea UPU
• Cantină socială
• Sală de evenimente
• Primărie nouă
• Bibliotecă municipală
• Pod pietonal peste Piață.

Proiectele pe care Răzvan Bejan le consideră necesare și realizabile în potențialul său mandat de primar ar fi:
• O autogară și un sitem de transport public local, cu înglobarea localităților învecinate
• Digitalizarea primăriei
• Extinderea parcului industrial și atragerea de investitori.

În încheiere, acesta s-a adresat Partidului Social Democrat, astfel: „îi asigur că putem obține un scor cu 2 cifre dacă vom munci corect și oamenii vor simți energia pozitivă de a construi împreună.”

AUTOR: Bogdan Preda