You are currently viewing Primarul comunei Dărmănești acuză consilierii PSD și USR că blochează dezvoltarea comunei

Primarul comunei Dărmănești acuză consilierii PSD și USR că blochează dezvoltarea comunei

Tipic politicii dâmbovițene, în timp ce social-democrații îi acuză pe liberali că nu au venit ieri la o ședință a CJ în care s-au decis alocări bugetare importante pentru uat-urile din județ, primarul liberal al comunei Dărmănești continue să-i critice pe consilierii locali ai PSD și USR, pentru că nu votează proiecte importante pentru comunitate. Valentin Mihalache spune că aceștia au refuzat să-și dea votul pentru utilizarea excedentului bugetar pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și a asistenților personali, sau pentru proiectul înființării unui spital de recuperare, pentru care administrația locală n-ar fi trebuit să contribuie financiar, ci doar să pună la dispoziție o clădire neutilizată.

Să înțelegem ceva,
Acest proiect se poate realiza cu investiții externe privat/fonduri europene.
Comuna Dărmănești nu are nici o cheltuială pentru această investiție.
În situația semnalată de mine este vorba doar de schimbare a destinației teren/clădire din domeniu public în privat.
De ce este nevoie de o asemenea schimbare…
Orice societate ce va câștiga licitația pentru obiectivul nostru este interesată să atragă și fonduri europene, fonduri ce pot fii atrase doar dacă imobilul se află în domeniul privat.
De remarcat este faptul că toți cei 13 consilieri locali, atunci când am propus o astfel de investiție, au votat pentru.
Acum, brusc, nu au mai dat un vot favorabil.
Ce este important,că după această schimbare, propunerea o să fie prezentată la o licitație publică unde sunt așteptate și alte oferte.
De ce așa târziu…
Pentru că acum trei luni, o societate a venit cu o propunere de investiții pentru această locație.
Nu are nici o legătură cu anul electoral”, transmite edilul dâmbovițean.

AUTOR: F.S.