Ziua Culturii Naționale a fost, ieri, din nou, prilej de postări profunde, de fraze pompoase și declarații care de care mai patriotice și mai iubitoare de cultură și mai ales de poezie. Eminescu s-a aflat din nou pe buzele celor care i-au învățat cu dinții strânși poeziile în școală, iar apoi și l-au amintit doar la zile mari și atunci de dragul unei mâini de like-uri. „Dulcea Românie se agață de coliva poetului național”, scrie, în acest context trist fostul ministru al Culturii, dâmbovițeanul Ionuț Vulpescu.
„Era un timp când peretele de Facebook abunda de citate neînțelese din opera marelui poet. Ziua Culturii, Ziua Citării. Acum am trecut la un nou nivel: dulcea Românie se agăță de coliva poetului național. Nu e de mirare că într-o societate în care nici cunoașterea nu mai domină, nici critica nu se simte bine, numai credința mai poate face ceva: aceea că independent de limitele noastre, memoria Eminului iubit trebuie să dăinuie. Indiferent cine îi ține coliva, Eminescu rămâne un titan: a creat limba română poetică, a simțit mai bine decât oricine rezistența de a gândi emoția, speranța și viața în limba română, într-o cultură care suportă dozele ei de romantism. Am dat, ca români, un poet uriaș, un dadaism care s-a îngropat singur, de teama de a nu fi mutilat în hiperinterpretări și clasicizat, un fel de suprarealism care ne-a făcut imuni la propria noastră istorie, în care tocmai față de lucrurile de o importanță crucială devenim relativi. De pildă, când lucrurile au depins de Eminescu și de familia lui, lucrurile au fost clare – îi știm data nașterii și biografia; când au depins de noi și de posteritate, nici data morții nu a mai fost clară: pentru cine nu crede, pe strada Plantelor, de sediul fostului sanatoriu Caritatea, atârnă placa rușinii prăznuirii pe care i-o închinăm: „În acest loc s-a aflat sanatoriul unde a încetat din viață la 16 iunie 1889, marele poet român Mihai Eminescu”. Ce să vezi, „Iarna-i ici, vara-i departe…” Țin să vă reînnoiesc un lucru: cultura nu înseamnă numai nostalgie și trecut. Înseamnă în egală măsură vitalism, forță, oameni și memorii vii. La podcastul meu, „Avangarda”, am invitat cei mai demni creatori de cultură, și lista invitaților e abia la început… Unul dintre episoade a prilejuit un dialog de excepție cu dna Acad. Florica Dimitrescu-Niculescu, autoarea unui studiu despre cromatica liricii lui Eminescu, din care portocaliul lipsește. În „Lumea culorilor lui Eminescu”, dna aacdemician Dimitrescu explică un lucru formidabil, pe care posteritatea l-a adăugat greșit moștenirii culturale a poetului național: pesimismul. Se pare că Eminescu nu a fost autorul „dark” al timpurilor lui. Ba dimpotrivă. Scepticismul, tristețea și melancolia sunt vindecate prin albul care domină aproape fiecare poezie. Că l-am făcut pe Eminescu pesimistul de serviciu al societății nu mai e de mirare. Dar vedeți, n-ar trebui să ne surprindă totuși că Ziua Culturii Naționale pică de Blue Monday, cea mai depresivă zi din an. Să fie o coincidență? Cât despre Oedip și complexele sale cu un alt prilej…”, scrie fostul ministru al culturii, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S
