You are currently viewing Centrul Cultural European Pucioasa, despre beneficiile scrisului de mână

Centrul Cultural European Pucioasa, despre beneficiile scrisului de mână

Scrisul de mână frumos, numit și caligrafie, este o artă veche și o abilitate valoroasă, ce poate aduce un farmec aparte oricărui text sau document. Scrisul de mână este o formă de exprimare personală prin care îți poți manifesta creativitatea, poți adăuga eleganță textului și îți poți transmite gândurile într-un mod mult mai personal, unic și estetic. În această lume digitalizată în care trăim, scrisul de mână tinde să piardă tot mai mult teren și tocmai de aceea se dovedește util să marcăm, în fiecare an, pe 23 ianuarie „Ziua scrisului de mână”.

Centrul Cultural European Pucioasa ne spune, cu acest prilej, care sunt principalele beneficii pe care scrisul de mână le aduce în viața noastră.

Lăsați deoparte tastaturile, căutați în sertarele birourilor stiloul de odinioară, creionul, pixul si, cu bucurie, să scriem de mana pe foaia albă, așa cum făceam odinioară. O scrisoare pentru un prieten drag, o amintire ce nu trebuie uitată, un vers. o poezie de care ne aducem aminte, cuvinte și semne potrivite pentru a marca această zi și nu numai. Va indemn să-i provocați pe copii si tineri la aceasta frumoasă activitate. De ce?
Pentru că:
1. Dezvoltă abilități motrice fine: scrierea de mână exercită un proces cognitiv complex care implică experiențe neuro-senzoriale și abilități motrice fine. Simțind suprafața de scriere, ținând instrumentul de scris și direcționând mișcarea precisă cu gândul, îți oferi creierului un antrenament complet!
2. Ajută la dezvoltarea cognitivă: Cercetările arată că acei copii care își exersează scrierea de mână au niveluri mai ridicate de alfabetizare și dezvoltare cognitivă. Acest lucru se întâmplă deoarece pe măsură ce copiii învață cum să traducă rapid imagini mentale ale literelor într-o formă fizică, încep să înțeleagă modul în care literele formează propoziții și semnificații.
3. Îmbunătățește înțelegerea unui text scris: abilitățile puternice de scriere îmbunătățesc, de asemenea, înțelegerea textului scris.
4. Reținerea de informații: Luarea notițelor de mână vă ajută să rețineți informații noi mai ușor decât atunci când le tastați.
5. Îmbunătățește creativitatea: scrisul și desenul de mână îmbunătățesc creativitatea, deoarece suntem nevoiți să încetinim, să luăm în considerare imaginea e ansamblu și să venim cu idei creative.
6. Îmbunătățește ortografia: Scrierea cuvintelor de mână în loc să se bazeze pe verificarea ortografică a unui dispozitiv digital vă ajută să învățați și să rețineți cum se scrie corect.
7. Combate dislexia: Studiile arată că învățarea scrierii de mână îi ajută pe cei cu dislexie să creeze o asociere mai puternică pentru învățare și memorie.
8. Calmează nervii: Potrivit Dr. Marc Seifer, un grafolog și expert în scriere de mână, scriind o propoziție liniștitoare de genul: „Voi fi mai liniștit” de cel puțin 20 de ori pe zi, ne calmăm cu siguranță.

AUTOR: F.S.