În fiecare an, pe 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din 1859, un eveniment cu o semnificație profundă pentru istoria țării noastre. Asăzi, se împlinesc 165 de ani de la Mica Unire. Pe 24 ianuarie 1859, Moldova se unea cu Ţara Românească, iar domnitor al ambelor principate era ales Alexandru Ioan Cuza. Această zi marchează un pas esențial în drumul către formarea statului național unitar român.

Evenimentele care au condus la Mica Unire au rădăcini adânci în istoria României. În iunie 1848, muntenii au adresat un memoriu Porții, exprimând dorința firească a românilor de a se uni într-un singur stat. În acea perioadă, la Viena, a fost discutată problema regimului politic al Moldovei și Țării Românești în cadrul Conferinței Internaționale, unde pozițiile puterilor europene s-au împărțit. Cu toate acestea, Revoluția de la 1848 a fost înfrântă, iar regimul absolutist habsburgic a revenit în Transilvania. În Moldova și Țara Românească, prin Convenția ruso-turcă de la Balta Liman (1849), s-a reinstaurat controlul politic al celor două puteri.

Sfârșitul protectoratului Rusiei asupra Principatelor a survenit după înfrângerea acesteia în Războiul Crimeii (1853-1856) și la Congresul de la Paris din 1856. În tratatul semnat la 18 martie 1856, s-a stabilit că locul protectoratului va fi luat de garanția colectivă a Marilor Puteri europene. Astfel, în Principatele Române, suzeranitatea otomană a fost menținută, iar Adunările ad-hoc au fost convocate pentru a decide viitorul celor două țări.

La Iași, în februarie 1857, s-a constituit „Comitetul Electoral al Unirii”, fixând un program politic pentru unirea Principatelor într-un stat neutru și autonom. La București, în martie 1857, s-a înființat „Comitetul Central al Unirii”, organ de conducere al partidei naționale muntene. Adunările ad-hoc din Moldova și Țara Românească, compuse din mari și mici proprietari, deputați orășeni și țărani, au adoptat rezoluții în favoarea autonomiei și neutralității celor două Principate și a unirii lor într-un singur stat cu numele de România.

La 24 ianuarie 1859, într-o atmosferă incendiară la București, s-a găsit soluția dublei alegeri pentru depășirea impasului. În Moldova, Adunarea electivă l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza la 5 ianuarie 1859, iar în Țara Românească, conservatorii au obținut majoritatea în Adunarea electivă în ianuarie 1859.

În aprilie, Conferința de la Paris a recunoscut oficial alegerea sa, iar Austria și Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul în august 1859.

AUTOR: F.S.