You are currently viewing Punct protestului de la Tribunalul Dâmbovița
tribunalul actual

Punct protestului de la Tribunalul Dâmbovița

Activitatea revine la normal la Tribunalul Dâmbovița. Instituția a anunțat, printr-un comunicat de presă, că protestul început în luna decembrie, în urma căruia și-a suspendat activitatea, se încheie pe 29 ianuarie.

Suspendarea activității de judecată a cauzelor, începând cu data de 13.12.2023 a avut ca motiv „încălcarea statutului judecătorilor şi personalului auxiliar manifestată cel mai recent prin neplata drepturilor salariale stabilite prin ordine administrative şi hotărâri judecătoreşti, precum şi neplata sumelor reprezentând drepturi salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Separat de cele de mai sus, se au în vedere şi informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care să se adopte fie măsura neacordării în acest an a tranşei restante obţinute prin hotărâri judecătoreşti şi care urma să fie acordată în anul 2023, fie să se adopte măsura eşalonării din nou a sumelor de bani care au fost deja eşalonate prin OUG 114/2018 şi OUG 3/2019.

Atragem atenţia că, deşi este vorba de drepturi pecuniare cuvenite pentru activitatea desfăşurată în calitate de judecători şi personal auxiliar, drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive au fost deja eşalonate la plată pe o perioadă de 5 ani, prin OUG 114/2018 şi OUG 3/2019, în prezent autoritatea executivă punându-se în situaţia de a nu-şi respecta propriile acte prin intenţia de amânare a plăţii sumelor aferente anului 2023.

Situaţia de fapt mai sus menţionată este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, precum şi dreptul de proprietate, aspecte reţinute în practica CEDO, prin care s-a statuat că „o autoritate nu poate să pretexteze lipsa de fonduri pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească”.

Pe durata protestului, se vor judeca în cadrul celor trei secţii doar cauzele stabilite ca urgente prin Hotărârea Adunării Generale nr. 8/12.12.2023 şi se vor dispune măsuri în procedura prealabilă (comunicare cerere, întâmpinări, fixare termen de judecată, soluţionare cereri ajutor public judiciar, reexaminare etc.) în dosarele având obiectele menţionate în hotărâre”, anunța Tribunalul Dâmbovița la data începerii acestei forme de protest.

AUTOR: F.S.