Mai multe echipaje de urgență au intervenit în localitatea dâmbovițeană Morteni, în urma unui apel prin intermediul serviciului național 112.
La fața locului au fost identificate trei persoane inconștiente, posibil intoxicate cu monoxid de carbon, fiind executate manevre de resuscitare. Din păcate, a fost declarat decesul celor 3 persoane de către echipajul medical.
A intervenit Detașamentul Găești, care a acționat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu două echipaje.














