“Au trecut mai bine de patru săptămâni de când gândurile, trăirile și credințele mele nu au mai văzut lumina jurnalului virtual în interiorul căruia scriu cu sfințenie în fiecare zi.” – așa a debutat articolul prin care am revenit alături de voi.

“Aș vrea să pot să îmi spun mie însămi că în unele nopți o să fie imposibil să văd stelele, că în unele zile n-o să îmi recunosc mâinile, că ochii o să mi se umple de lacrimi și că voi simți de sute de ori că lumea se va sfârși, că o să pun sub semnul întrebării credința mea și sistemul meu de valori, scopul meu, dorințele mele, totul. Dar că voi supraviețui. Exact cum am supraviețuit și ultimelor patru săptămâni.” – așa a luat sfârșit articolul prin care am revenit alături de voi.

Patru săptămâni pot avea multe lucruri în comun cu patru anotimpuri, cam atâtea câte are anul, cam atâtea câte are sufletul meu. Iubesc ideea pe care o atribui într-un mod aparte etapelor prin care trec cele doisprezece luni. În ultimul timp m-am lăsat ghidată de cele mai ascunse sentimente și mi-am recunoscut mie că iubirea este un lucru tare complicat. Mai ales iubirea de sine, mai ales dacă în interiorul tău sălășluiesc traume despre care nici măcar nu ști că există.

Patru anotimpuri are, cred eu, sufletul meu. Sau poate că în viitor mă voi hotărî să fac din patru, cinci, din cinci, șase, din șase un infinit. Sau poate că nu. Obișnuiam să cred că pot face orice îmi doresc din sufletul meu, însă în timp am învățat că el este, de fapt, cel care face ce vrea din mine. Vă mărturiseam acum mai bine de patru săptămâni că trăiesc cu această frică teribilă care, uneori, îmi taie respirația și mă face să plâng, teama că n-am să mai fiu niciodată fericită, că n-am să trăiesc viața aceea extraordinară la care visez, că nu am făcut suficient, că nu am știut să echilibrez balanța din interiorul meu și cu atât mai puțin pe cea a Universului.

Ultimele luni au fost conturate de o dinamică deosebită, experiențele prin care am trecut și-au lăsat o puternică amprentă asupra modului meu de a gândi, de a mă comporta și de a gestiona anumite situații. Vă spuneam cândva, nu demult, că emoțiile mi-au fost amorsate mai intens și mai diferit decât în oricare altă perioadă din viața mea. Mă bucur că sunteți martorii unor schimbări drastice care m-au transformat pentru totdeauna.

Trăiesc o revoluție a timpului – de care mă tem.

Și-am înțeles că orice s-ar întâmpla, nimic nu-l va opri. Oricât de tare ne-am împrietenii, el va continua să treacă, căci cu toate că mă iubește, nicio durere de-a mea nu-l va impresiona într-atât încât să-l facă să stea pe loc. Așa e el, iar eu am decis că trebuie doar să-l iubesc înapoi, nicidecum să îl înțeleg. Cred că timpul s-a născut în zodia gemeni și avem atât de multe lucruri în comun!

Tot patru anotimpuri are și el, tot patru anotimpuri are, deocamdată, și sufletul meu!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.