Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, afirmă că în acest an, PIB-ul pe cap de locuitor va atinge, pentru prima dată, suma de 20.000 de euro, iar cheltuielile pentru investiții se ridică la 120 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 7% din PIB.
„Anul acesta în care înregistrăm o premieră, anume că PIB-ul pe cap de locuitor ajunge la 20.000 euro, cheltuielile destinate investiţiilor se situează la aproximativ 120 miliarde lei, peste 7% din PIB. În acest moment, unul dintre obiectivele principale este să păstrăm un echilibru la nivel macroeconomic şi să ne concentrăm pe cofinanţarea proiectelor europene. Pentru 2024, am prognozat să atragem peste 10 miliarde euro dar şi să realizăm o corelare a programelor de investiţii pentru dezvoltarea comunităţilor locale cu programele de finanţare din bani europeni„, a spus Marcel Boloș, potrivit Agerpres.
Potrivit ministrului Finanţelor, o componentă importantă pe care este concentrat bugetul naţional o reprezintă îmbunătăţirea condiţiilor de locuire prin programul Anghel Saligny, unde bugetul creşte de la 1,9 miliarde lei în 2023, la 4,6 miliarde de lei în 2024, pentru 2.250 km modernizare de drumuri, 150.000 branşamente individuale la apă-canalizare şi 8.397 branşamente individuale la reţeaua de gaze naturale.
Editor: I.F.A.














