Joe Biden a declarat luni seara că Israelul va înceta „operațiunile” militare împotriva Hamas în Fâșia Gaza în timpul Ramadanului, ca parte a unui armistițiu în curs de negociere, transmite agenția AFP.
„Vine Ramadanul și există un acord din partea israelienilor că nu se vor angaja în operațiuni în timpul Ramadanului, pentru a ne da timp să scoatem toți ostaticii deținuți de mișcarea islamistă palestiniană,” a declarat Biden într-un interviu la televiziunea americană NBC.
Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, administrat de Hamas, afirmă că cel puţin 29 782 de persoane au fost ucise în teritoriu de la începutul atacului, dintre care 90 numai duminică.
Preşedintele Biden, a cărui ţară este principalul aliat al Israelului, a vorbit cu reporterii din New York despre posibila încetare a focului.
„Suntem aproape”, a declarat el luni. „Nu am terminat încă. Speranţa mea este că până lunea viitoare vom avea o încetare a focului”.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat anterior că în ultimele zile au fost înregistrate „progrese” în negocierile pentru eliberarea ostaticilor israelieni, dar că rămâne neclar dacă Hamas va accepta ultimul acord propus.
„Am înregistrat progrese în cadrul conversaţiilor pe care le-am avut între Egipt, Israel, Statele Unite şi Qatar”, a declarat purtătorul de cuvânt Matthew Miller.
Editor: I.F.A.

















