You are currently viewing Peste 300 de amenzi au fost aplicate de comisarii dâmbovițeni pentru protecția consumatorilor, anul trecut

Peste 300 de amenzi au fost aplicate de comisarii dâmbovițeni pentru protecția consumatorilor, anul trecut

Astăzi a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, în cadrul căreia a fost prezentat raportul activităților desfășurate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Dâmbovița în anul 2023.  În acest interval, comisarii CJPC Dâmbovița au derulat peste 400 acțiuni de control, fiind aplicate 528 sancțiuni contravenționale, dintre care 213 avertismente și 315 amenzi, însumând 1.894.000 lei. Tot în aceeași perioadă au fost înregistrate 1270 de reclamații.

În anul 2024, potrivit informațiilor prezentate de CJPC, au fost desfășurate acțiuni tematice de control privind respectarea prevederilor legale cu privire la comercializarea produselor tradiționale și a produselor cu rețete consacrate, a produselor alimentare ecologice, a legumelor și fructelor, a echipamentelor electrice de uz casnic, produselor cosmetice, anvelopelor noi, a florilor, plantelor de apartament și de grădină, ornamentelor florale și a altor materiale destinate întreținerii acestora, vândute direct și online, a jucăriilor, respectarea prevederilor legale la comercializarea suplimentelor alimentare, verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea de către operatorii economici din mediul rural a produselor alimentare și nealimentare.
De asemenea, acțiunile tematice s-au desfășurat atât în mediul rural, cât și urban, la magazine mixte, precum și în rețelele de supermarketuri, centre comerciale, unități de alimentație publică.
Le mulțumesc tuturor membrilor Comitetului pentru dialogul constructiv”, transmite prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

AUTOR: F.S.