Aici, cu voi, am învățat să dau frâu liber imaginației, să pun în cuvinte ceea ce îmi doresc, să sper, să (mă) plâng. Voi mi-ați dat voie să fiu eu, să trimit scrisori către Univers, să dramatizez, să mă explic, să mă validez, să mă critic. Nu am ascuns niciodată faptul că articolele săptămânale mi-au încălzit sufletul, mi-au oblojit rănile, m-au făcut să zâmbesc și m-au alinat într-unele dintre cele mai negre perioade din viața mea. Am scris pentru voi mânată de o bucurie aproape maniacală, am redactat de multe ori cu lacrimi în ochi. V-am tratat încă de la început ca pe un jurnal virtual în interiorul căruia m-am destăinuit și căruia nu i-am ferecat niciodată coperțile.

Când oamenii au decis, din neștiință sau din nepăsare, să mă reducă la tăcere, am scris aici. Când pentru ceilalți am fost prea mult, ori prea puțin, pentru aici am fost exact atât cât trebuia să fiu. Locul potrivit. Așa v-am simțit în multe momente din viața mea. Și totuși.. m-am străduit să intru în tipare, să mă amestec printre ceilalți. Neștiința celorlalți de a mă iubi, pe alocuri nepăsarea lor, m-au făcut să pun la îndoială în multe nopți propria-mi persoană.

Cineva mi-a spus acum foarte mult timp că nu ar trebui să stau nici măcar o clipă într-un loc în care nu mă simt iubită. Desigur, cuvintele nu au fost cu exactitate acestea, însă contextul nu mă lasă să reproduc în totalitate sfatul care, cred eu, mă urmărește încă de atunci. Pe parcursul timpului am modelat cât de bine am putut acest îndemn, astfel că astăzi.. concluzia mea este una generală și nu puțini sunt capabili să perceapă înțelesurile ei: iubirea nu este suficientă.

Vreau să vă vorbesc pe scurt despre una dintre deciziile pe care le-am luat acum mult timp, o alegere rostită cu voce tare într-o zi mohorâtă de februarie: să realizez că iubirea de sine nu este nici măcar ea suficientă dacă nu vine la pachet cu acțiuni concrete care să susțină faptul că mă respect, mă ascult și îmi ofer. Nevoile nu sunt mofturi. Și până la urmă, la finalul zilei, este alegerea mea dacă transform mofturile în nevoi atâta timp cât, niciodată, nu consider despre nevoile mele că sunt simple mofturi!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște