You are currently viewing Provocare lansată de primarul orașului Pucioasa pentru cei ce-și doresc să facă parte din Consiliul Local

Provocare lansată de primarul orașului Pucioasa pentru cei ce-și doresc să facă parte din Consiliul Local

După cum anunța primarul Constantin Ana, încă de săptămâna trecută, Pucioasa trece la nivelul următor. Și nu este vorba doar despre proiectele de investiții propuse pentru orașul dâmbovițean, ci și despre o schimbare de mentalitate. Astfel, edilul lansează o provocare pentru cei ce simt că pot aduce un plus comunității și doresc să se alăture echipei de la Primăria Pucioasa și să vină, să completeze lista de consilieri locali.

„Așa cum vă spuneam, suntem pregătiți să facem, în parteneriat cu dumneavoastră, lucruri excepționale pentru oraș!
Probabil că ați observat faptul că am avut, în cele două mandate, echipe de consilieri puternice, unite, ce ne-au susținut în toate demersurile noastre. Cu toate acestea, am stabilit împreună cu echipa mea, ca la Alegerile Locale din 2024, să procedăm puțin diferit în alcătuirea listei de consilieri locali.
Sperând că rezultatul de acum va fi pe măsura efortului depus de noi în acest mandat, ne dorim ca persoanele care vor completa lista de consilieri locali să fie persoane noi, cu inițiativă și dragoste față de oraș, pe care le invit să se alăture mie și echipei mele!
Da, este o provocare reală!
Îi invit, îi rog pe toți cei care simt și cred că au ceva de spus în acest oraș, pe cei care au idei, vise, toți cei care pot aduce un plus comunității pe care o reprezintă, să vină alături de noi!
Suntem mai deschiși, mai pozitivi ca niciodata și ne dorim să atragem în familia noastră toți oamenii cu inițiativă din orașul nostru!
Deoarece nu mai este mult până la momentul depunerii candidaturilor, începând de astăzi și până la data de 08.04.2024 vă rog să veniți să ne cunoaștem și să vedeți că putem lucra împreună!
Lăsați timiditatea deoparte și haideți alături de cea mai frumoasă echipă pe care orașul acesta a avut-o la conducere!
Vă așteptăm cu brațele deschise, să ducem împreună Pucioasa la nivelul următor!”, transmite Constantin Ana.

AUTOR: F.S.