Naționala U20 a României a terminat la egalitate meciul cu Polonia U20, scor 1-1, găzduit de stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, marți seara. Disputa a contat pentru Elite League U20 și a fost ultima pentru „tricolorii” în actuala stagiune.
În fața a peste 6000 de spectatori, elevii lui Costin Curelea s-au văzut conduși de adversar, în minutul 37, în urma golului marcat de Buksa. România U20 a restabilit egalitatea în repriza a doua, prin reușita semnată de Bodișteanu (71), după un șut în dreapta portarului polonez, în urma unei pase primite de la Cojocaru.
După remiza înregistrată astăzi, România U20 a încheiat grupa pe locul 6, cu 8 puncte acumulate, după Italia (14 p), Germania (11), Portugalia (10), Anglia (9) și Polonia (8).
Sursă foto: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES/ Federația Română de Fotbal
M.I.
















