Nu este prima data, și cu siguranță nici ultima, când aduc în discuție inspirația, importanța ei, lipsa sau zestrea cu care sunt binecuvântați anumiți oameni. Mă surprind adesea gandindu-mă la cât de norocoasă sunt și cât de tare îmi place ceea ce fac, cât de mult mă împlinesc textele ce îmi poartă semnătura, ori faptul că simt cu toată ființa că aceste articole fac parte din mine, că într-o anumită măsură mă definesc și că, la un anumit nivel, nu îmi văd viața fără scris.

Problema zilei este aceea că în urma unor întâmplări recente pe care, vă spun cu toată sinceritatea, nu îmi doresc să le discut – cel puțin nu acum, am pierdut probabil singurele lucruri care m-au diferențiat vreodată de cei din jurul meu.. stiloul fermecat și inspirația nemărginită despre care vă povesteam acum câțiva ani.

Tot atunci vă povesteam despre experiența unui job pe care l-am avut în trecut. Vă spuneam că obișnuiam să scriu pentru o companie ce se ocupa cu promovarea în mediul online. Astfel, job-ul meu era să redactez texte care să urce în topul căutărilor site-urile pe care le administram. Numărul lor depășea o sută, iar eu scriam cu conștiinciozitate vrute și nevrute în articole de profil. Scriam despre tractări auto, despre cabinete medicale, despre spălarea textilelor, despre columbofili, despre medicina homeopată, despre animale, chiar și despre pompe funebre, despre închirieri cabine foto, ori despre cadastru și topografie, despre avocați și notari, despre cum se prepară dulceața, dar și despre cum se degustă vinul. Am scris despre toate aceste și despre altele pe care nici nu mi le amintesc mai bine de un an, săptămână de săptămână, în medie 3 articole pe zi. Mă întreb, de fiecare dată când îmi amintesc de această experiență din viața mea, cum reușeam? Oare de unde făceam rost de atâta inspirație, de unde aveam puterea să mă documentez cu privire la toate acele domenii?!

Astăzi, uitându-mă în urmă, stau și mă întreb unde îmi găseam inspirația, care îmi era muza. Ca și acum, probabil găseam puterea să scriu privind în jur, obligându-mă mereu să citesc mai mult, să cunosc mai multe. În ultimele zile am găsit cu greu puterea de a mă ridica din pat pentru apă, de privit în jur nici nu se mai pune problema. Astăzi nu vreau să vă spun nimic nou, vin în atenția dumneavoastră cu ceva ce v-am povestit acum mai bine de câțiva ani. Astăzi nu am variante bune. Iar cumva, cred că atunci când vine vorba despre mine și despre cea mai bună variantă a mea, totul se leagă de scris, de inspirație, de muze, de toate experiențele prin care am trecut până acum, dar și de cele ce vor urma de acum încolo, de zestrea artistică și de cât de tare m-a binecuvântat Dumnezeu punându-mi, în palmă, încă de când mă știu, un stilou fermecat, încărcat cu inspirație. Astăzi nu ma pot bucura de ele, țin palmele închise și îmi strang picioarele la piept. Mâine este o nouă zi.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.