Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște organizează, în perioada următoare, ateliere educaționale interactive, care se vor desfășura în spațiile sale muzeale.
Astfel, pentru luna mai, sunt propuse următoarele activități:
1. Ca să ai viață frumoasă\poți să faci din lut o casă – un atelier care va încerca să-i familiarizeze pe copii cu lumea satului, inclusiv prin modelarea și pictarea căsuțelor din lut;
2. Povestea scrierii: Taina scrisului de știi\tu cu pana poți să scrii – o activitate care le va oferi elevilor posibilitatea de a afla istoria scrisului din cele mai vechi timpuri, de a crea litere pline de fantezie și de a ornamenta pagini de manuscris folosind tehnici, instrumente și suporturi de altădată;
3. Despre Țepeș povestim\Și-un turn măreț construim – un atelier care le va permite copiilor să afle istoria domnitorului Vlad Țepeș și să modeleze din lut Turnul Chindiei;
4. Ghid pentru o zi – o activitate care le va oferi elevilor posibilitatea de a prezenta saloanele Casei Romanței, fiind însoțiți de câte un reprezentant al muzeului.
Primele trei activități se vor desfășura la Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, iar ce de-a treia la Muzeul „Casa Romanței”.
Pentru înscrieri, cadrele didactice vor putea face programări la numărul de telefon 0736.394.086, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00, cu cel puțin 10 zile înainte de organizarea atelierului, în limita locurilor disponibile.
Taxa de participare este de 10 lei/elev pentru fiecare atelier.
Participanții la ateliere vor beneficia de vizită gratuită doar în muzeul unde se desfășoară proiectul educațional programat.














