Medicul chirurg de la Institutul Oncologic din Bucureşti, cercetat pentru ucidere din culpă după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase și care a decedat, în urma unei septicemii, a fost plasat în arest la domiciliu.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a anunţat, în această dimineaţă, că bărbatul de 69 de ani, din Voluntari, a fost prezentat magistraţilor, iar în cazul său a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
”Precizam că, pe parcursul zilei de 15 mai, ca urmare a probatoriului administrat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă”, a arătat sursa citată.
Miercuri dimineaţă, poliţiştii au făcut percheziţii la locul de muncă al medicului şi la locuinţa acestuia.
”Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că, la data de 5 decembrie 2022, bănuitul, în timp ce ar fi efectuat o intervenţie chirurgicală în zona abdomenului, ar fi uitat o compresă care ar fi condus la dezvoltarea unei septicemii şi, ulterior, la decesul pacientei, o femeie de 73 de ani, din Dragomireşti. În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz”, informau atunci oficialii IPJ.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că medicul vizat de ancheta poliţiştilor dâmboviţeni lucrează la Institutul Oncologic din Capitală şi a făcut o intervenţie pentru un cancer în zona abdomenului în cazul femeii din judeţul Dâmboviţa. Ea a murit la începutul anului 2023.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.
AUTOR: F.S.














