Flacăra Moreni a încheiat printr-o victorie ultimul meci din acest sezon. Pe teren propriu, în ultima rundă a play-out-ului, divizionara C dâmbovițeană a învins pe Aro Muscelul Câmpulung, cu scorul de 2-1. Reușitele formației morenare au fost semnate de Vasile și Drăgan, după ce oaspeții au deschis scorul prin Măzărache.
La ultimul joc din actuala stagiune, antrenorul Gabriel Paraschiv a folosit o formulă de echipă alcătuită din Duță – Terec, Ristea, Cernea, G. Negrea – Tilică, Drăgan, Zaharia, Vasile – Niculăescu, Oancea. Rezerve au fost: Butoiu – Neagu, Ghebos, Băltăreț, Oaie, Prundaru, Godinac, Niță și Predescu.
Cu 39 de puncte acumulate, Flacăra a încheiat stagiunea pe locul 2 în play-out-ul Seriei C4.
M.I.














