You are currently viewing Primar Târgoviște: Foarte mulți copii din Târgoviște nu se pot înscrie la grădinițele și școlile din oraș, pentru că metodologia acceptă înscrierea, cu o simplă dovadă de reședință

Primar Târgoviște: Foarte mulți copii din Târgoviște nu se pot înscrie la grădinițele și școlile din oraș, pentru că metodologia acceptă înscrierea, cu o simplă dovadă de reședință

Semnal de alarmă, tras de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, cu privire la modalitatea de înscriere la unitățile de învățământ târgoviștene. Edilul a făcut mai multe precizări, în cadrul ultimei conferințe de presă, în contextul în care, în ultimii ani, școlile bine cotate din municipiu, sau ultimele modernizate, au fost luate cu asalt de cereri, astfel că în fiecare an au ieșit discuții și s-a cerut suplimentarea numărului de locuri. Mai mult decât atât au apărut situații în care târgoviștenii nu și-au putut înscrie copii la unitățile din oraș, în dauna celor din afara municipiului, care și-au făcut mutație în acest sens. Edilul dă asigurări că se va implica pentru găsirea unor soluții, pentru anul viitor și solicită sprijinul Inspectoratului Școlar Dâmbovița pentru modificarea metodologiei, astfel încât doar cetățenii cu domiciliul în oraș, care plătesc taxe și impozite aici, să-și poată înscrie copiii la școlile târgoviștene.

„Foarte mulți copii din Târgoviște nu se pot înscrie la grădinițele și școlile din oraș, pentru că metodologia acceptă înscrierea, cu o simplă dovadă de reședință. Nu am nimic cu copiii din alte unități administrativ teritoriale, dar nu este admisibil (…) vorbim de probleme de trafic, de tot felul de aspecte, dar nu stabilim niște reguli clare prin care copiii care au domiciliu, subliniez domiciliu, în circumscripția unei școli, să aibă prioritate la a se înscrie la școala respectvă. Avem școli în Târgoviște în care, la clasa pregătitoare, din primii cinci copii înscriși, patru erau din afara municipiului Târgoviște. Școala 9, făcută din fonduri europene. Școlile sunt întreținute din taxele și impozitele plătite de părintele acelui copil care locuiește în Târgoviște, și care nu poate să-și înscrie copilul la școala asta. Nu mai vorbesc că, în acest mod, se distruge învățământul din rural. Sunt unități de învățământ dotate, reabilitate, modernizate, acolo, care stau degeaba, pentru că avem o metodologie proastă și voi face tot ceea ce depinde de mine, și prin Asociația Municipiilor din România, să schimbăm această metodologie astfel încât să aibă prioritate copiii cu domiciliul în circumscripția unei școli sau grădinițe (…) Trebuie schimbată metodologia și, spre exemplu, în prima săptămână de înscriere, să fie acceptați doar copiii care au domiciliul în circumscripția școlii respective. Dacă rămân locuri, pot veni și din alte zone. Așa e corect, normal, legal și în concordanță cu principiul autonomiei locale. Sper să găsim o soluție. Anul acesta, în afară de suplimentare, nu se mai poate face nimic. Pentru anul viitor, voi face tot ce depinde de mine ca să modificăm metodologia. Solicit Inspectoratul Școlar Județean și conducerilor unităților de învățământ să ne sprijine în acest demers„, a subliniat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

AUTOR: F.S.