You are currently viewing Alegeri anticipate în Franța. Extrema dreaptă este pe punctul de a prelua puterea

Alegeri anticipate în Franța. Extrema dreaptă este pe punctul de a prelua puterea

Alegătorii francezi sunt chemați duminică la urne pentru primul tur al alegerilor parlamentare anticipate care ar putea aduce și primul guvern de extremă-dreapta de după ocupația nazistă din cel de-al Doilea Război Mondial.

Sistemul electoral francez este unul complex, în două tuturi, și nu reflectă proporțional sprijinul la nivel național pentru un partid. Astfel, fiecare parlamentar este ales la nivel de district, iar un candidat are nevoie de peste 50% din voturi pentru a fi ales. Asta face probabil ca la finalul acestei zile să fie cunoscuți foarte puțini parlamentari, cei mai bine clasați (cu peste 12,5% din voturi) urmând să fie votați într-un al doilea tur, pe 7 iulie.

În unele cazuri, trei sau patru persoane ajung în turul al doilea, deși unii se pot retrage pentru a îmbunătăți șansele unui alt concurent – o tactică folosită adesea în trecut pentru a bloca candidații de extremă dreapta.

Trei blocuri politice majore sunt acum în preferințele publicului: Reuniunea Națională (RN – Rassemblement National) de extremă dreapta, care poate obține majoritatea absolută, coaliția Noul Front Popular, care include forțe de extrema stângă, este pe poziția a doua, iar alianța de centru a președintelui Emmanuel Macron este abia pe poziția a treia.

Se așteaptă ca liderii partidelor cheie să-și dezvăluie strategia de alianțe între cele două runde electorale.

“Acest lucru face ca rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin să fie extrem de incert, dependent de manevrele politice și de modul în care reacționează alegătorii”, remarcă AFP.

Mandatul prezidențial al lui Emmanuel Macron este până în 2027 și acesta a dat asigurări că nu va demisiona înainte de această dată, chiar dacă va fi obligat să coabiteze cu un guvern dominat fie de extrema dreaptă fie de cea stângă. Constituția Franței prevede un sistem semiprezidențial cu puteri sporite (față de România) pentru președinte, care poate demite oricând guvernul sau poate dizolva parlamentul, așa cum Macron a și făcut după alegerile europene de pe 9 iunie.

Istoria modernă a Franței a mai cunoscut coabitări între un președinte aflat în divergență politică cu guvernul, ultima fiind în mandatul președintelui conservator Jacques Chirac, care a guvernat cu un guvern socialist între 1997 și 2002.

Deși președintele își asumă mai puține responsabilități de politică internă atunci când este în divergență cu guvernul, el păstrează în continuare unele competențe în materie de politică externă și de apărare pentru că este responsabil de negocierea și ratificarea tratatelor internaționale. Președintele este, de asemenea, comandantul forțelor armate și deținătorul codurilor nucleare.

Deși are posibilitatea de a nu contrasemna ordonanțele de urgență ale guvernului, prim-ministrul poate cere Adunării Naționale să le voteze, iar acestea vor intra în vigoare în ciuda vetoului prezidențial.

Adevărata problemă în actualul context politic din Franța este că atât extrema-dreaptă, cât și coaliția de stânga, au abordări radical diferite de cele ale lui Macron în politica externă și mai ales cu privire la războiul din Ucraina și la rolul Franței în UE.

Jordan Bardella, liderul partidului Reuniunea Națională și cel mai probabil viitor premier, vrea să oprească livrările de rachete franceze pentru Ucraina, dar și să taie din contribuția Franței la bugetul UE, pentru a-și îndeplini promisiunile populiste.

AFP remarcă faptul că Macron ar putea încerca să construiască o coaliție de largă uniune națională, care ar include și partidele de stânga și pe cele de dreapta extremă, opțiune care pare însă greu de acceptat de cele două extreme.

Editor: IFA