Seful DSU, Raed Arafat, a anuntat, miercuri seara, ca in ultimele 14 zile numarul de cazuri de coronavirus a crescut cu peste 30%, ceea ce ar trebui sa reprezinte un semnal de alarma pentru toata lumea. Arafat a precizat ca nu va exista o noua etapa de relaxare. „Nu ai cum sa vezi 555 de cazuri si sa vii sa spui ca o sa relaxam in plus„, a afirmat Arafat, prezentand cele mai riscante activitati, conform unui studiu realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii.
„Haideti sa vedem ce urmeaza in urmatoarele zile. Pana acum, ceea ce este cert este ca trendul este crescator. Nu este descrescator, nici nu este stabil. Este un trend crescator. Toate datele arata acest lucru. In ultimele 14 zile am crescut, daca nu gresesc, cu vreo 30 si ceva la suta. Acesta este un semnal. Singura modalitate de a gestiona fara masuri restrictive, pe care stiu ca nu le vrea nimeni, este ca populatia sa fie cat mai cooperanta si sa respecte regulile care au fost recomandate si sa nu mai asculte toate prostiile care se vehiculeaza pe retelele de socializare„, a afirmat, miercuri seara, la Digi 24, Raed Arafat.
Acesta a facut referire la „capanii foarte bine regizate” si organizate care fac legatura intre „masca si sclavie” si s-a intrebat de ce oare au aparut acestea in acest moment.
„Am inceput sa vedem oameni, personaje, care nu au nimic cu medicina. Mai sunt si din medicina unii care combat ideea virusului, dar care sunt de specialitati care nu au nicio relatie cu partea aceasta, cu situatiile de urgenta, cu urgenta, cu virusologia, nici cu bolile infectioase”, a mai afirmat Arafat.
Sursa: Ziare.com














