Comisia Europeană a decis să boicoteze președinția semestrială a Consiliului UE deținută de Ungaria, ca răspuns la controversatele vizite ale lui Viktor Orban la Moscova și Beijing, considerate în general drept un afront la adresa unității politice a blocului comunitar, potrivit Euronews.
Unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene a scris, luni, pe rețeaua socială X, că instituția condusă de Ursula von der Leyen va fi reprezentantă la nivel de înalți funcționari doar la reuniunile informale ale Consiliului Uniunii Europene, “având în vedere evoluțiile recente care au marcat începutul președinției maghiare. Vizita Colegiului comisarilor la Președinție nu va mai avea loc”.
Purtătorul de cuvânt face referire la vizitele lui Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, la Moscova și la Beijing, unde a fost primit de Vladimir Putin, respectiv Xi Jinping.
Decizia Comisiei, luată de președintele Ursula von der Leyen, arată că, la cel mai înalt nivel, Bruxelles-ul nu se va implica în numeroasele evenimente pe care Budapesta intenționează să le găzduiască anul acesta.
Nu vor fi afectate însă reuniunile ministeriale oficiale, care au loc la Bruxelles și Luxemburg, întrucât organizarea lor nu depinde de președinția rotativă, potrivit Euronews.
Boicotul înseamnă că reprezentanții Comisiei nu vor fi prezenți la numeroase evenimente pe care le va organiza Ungaria, până la sfârșitul anului, când președinția va fi preluată de altă țară.
Editor: IFA














