Nu am reușit niciodată să fiu un om constant. Încă de când mă știu am oscilat între o idee și alta, dorindu-mi cu ardoare să perfecționez convingerile după care mă ghidez, ajungând să transform în totalitate anumite aspecte ale gândirii mele și reinventandu-mă cu fiecare ocazie. Totuși, există părți care au rămas cu mine dintotdeauna, de pildă ceva ce chiar vă spuneam într-unul dintre articolele săptămânii trecute și anume faptul că indiferent de haosul din spatele ecranului, am reușit mereu să vin în fața dumneavoastră cu gânduri sincere, spunându-va de fiecare dată când lucrurile nu merg bine, chiar dacă, poate, uneori nu v-am vorbit despre motive.

Am reușit să rămân transparentă și, de mai bine de patru ani, îmi închei fiecare articol cu acele câteva cuvinte pe care le-am găsit dintre cele mai potrivite pentru a mă descrie: “Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște” – chiar și atunci când nu m-am identificat cu nimic, chiar și atunci când totul în jur se prăbușea. Lucrul acesta mă duce cu gândul la o altă convingere pe care o am: aceea că facem, în fiecare zi, artă, aceea că suntem, în fiecare zi, artă. Iar artă nu trebuie să exprime fericire sau tristețe, ea pur și simplu trebuie să te facă să simți.

Mi-am dorit să revin asupra acestei idei din dorința de a aduce o completare, aceea că de-a lungul acestor ani v-am scris nu doar indiferent de stare, ci și indiferent de loc, de pe laptop sau de pe telefon, în confortul casei mele, la birou, în parc, pe plajă, în tren și chiar în mijlocul unui festival. Uneori nebunia vine la pachet cu o doză mică de responsabilitate, iar în cazul meu responsabilitatea se leagă în multe dați de voi.

Astăzi va scriu de pe balconul unui bloc situat în centrul Parisului, iar agitația din jurul meu îmi face dificilă concentrarea – nu mă plâng, rezist haosului. Aici este potrivit de cald, iar starea generală este de entuziasm – sau cel puțîn așa o percep eu. Entuziasmul vine la pachet cu bucuria, cu teama, cu nostalgia, aduce cu sine nesiguranță, dar și acte de curaj. Îmi pare că entuziasmul este o emoție care nu vine niciodată singură – și am stabilit deja că emoțiile, chiar dacă ne înfricoșează, ne plac.

În orice caz, un lucru este cert.. nu am reușit niciodată să fiu un om constant, încă de când mă știu am oscilat între o idee și alta, dorindu-mi cu ardoare să perfecționez convingerile după care mă ghidez, ajungând să transform în totalitate anumite aspecte ale gândirii mele și reinventandu-mă cu fiecare ocazie. Și totuși..

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.