You are currently viewing FC Pucioasa și Flacăra Moreni și-au aflat adversarii pe care îi vor înfrunta în primul tur al Cupei României

FC Pucioasa și Flacăra Moreni și-au aflat adversarii pe care îi vor înfrunta în primul tur al Cupei României

Miercuri, 24 iulie, au fost stabilite meciurile din Turul 1 al Cupei României, ediția 2024-2025. În această fază a competiției vor evolua și două formații dâmbovițene: FC Pucioasa și Flacăra Moreni, ambele componente ale Ligii a 3-a.

În urma tragerii la sorți, care a avut loc la sediul Federației Române de Fotbal, FC Pucioasa va evolua împotriva prahovenilor de la CS Tricolorul Breaza, iar Flacăra va întâlni pe argeșenii de la ACS Aro Muscelul Câmpulung Muscel. În acest tur, cele două echipe dâmbovițene vor evolua în deplasare.

În această fază a Cupei vor evolua cele șapte câștigătoare ale Fazei Regionale și 69 echipe din sezonul precedent de Liga 3.

Astfel, 76 de cluburi se vor întâlni în 38 de meciuri programate a se disputa într-o singură manșă, eliminatorie, în data de 31 iulie 2024, de la ora 17:30.

Program Cupa României, faza națională, stagiunea 2024-2025

-Turul 1: 31 iulie 2024

Turul 2: 7 august 2024

Turul 3: 14 august 2024

Play-off: 28 august 2024

Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024

Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024

Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024

Sferturi de finală: 2 aprilie 2025

Semifinale: 23 aprilie 2025

Finala: 14 mai 2025.

M.I.