You are currently viewing Scafandrii continuă să caute corpurile persoanelor dispărute în naufragiul iahtului The Bayesian

Scafandrii continuă să caute corpurile persoanelor dispărute în naufragiul iahtului The Bayesian

Scafandrii continuă să caute corpul omului de afaceri britanic Mike Lynch, 59 de ani, şi a altor cinci persoane dispărute în naufragiul de luni dimineaţă al iahtului de lux sub pavilion britanic The Bayesian în largul coastelor Siciliei, transmite marţi Reuters.

În afara lui Mike Lynch, pe lista persoanelor dispărute se numără fiica sa în vârstă de 18 ani, Jonathan Bloomer, preşedinte al băncii Morgan Stanley International, şi soţia sa, precum şi avocatul Chris Morvillo din cadrul firmei internaţionale de avocatură Clifford Chance, împreună cu soţia sa.

Superiahtul Bayesian, cu o lungime de 56 de metri, avea la bord 22 de persoane şi staţiona la ancoră în largul portului Porticello, când a fost lovit de o puternică furtună ce a început duminică seara.

Cinsprezece persoane au reuşit să părăsească iahtul înainte ca acesta să se răstoarne, iar corpul unui persoane care a murit a fost recuperat rapid.

Ne temem că corpurile (persoanelor dispărute) ar putea fi prinse în interiorul vasului” care se află scufundat la adâncimea de 49 de metri, a declarat pentru Reuters Salvatore Cocina, şeful protecţiei civile siciliene. Timpul limitat pe care scafandrii îl pot petrece sub valuri este un factor care limitează căutările.

Cea mai mare dificultate cu care ne confruntăm este adâncimea, care nu permite un timp lung de intervenţie”, a declarat scafandrul Marco Tilotta, care participă la operaţiunile de căutare.

Trebuie să căutăm centimetru cu centimetru”, a adăugat el, precizând că vasul pare să fie intact, dar este răsturnat pe partea dreaptă.

Iahtul The Bayesian a fost construit de compania italiană Perini în 2008 şi a fost renovat pentru ultima oară în 2020, fiind administrat de compania de iahturi Camper & Nicholsons.

Editor: IFA