You are currently viewing UPDATE: CONCLUZII ALE UNUI EU INTERIOR ÎNTÂRZIAT – ALEXANDRA MARINESCU

UPDATE: CONCLUZII ALE UNUI EU INTERIOR ÎNTÂRZIAT – ALEXANDRA MARINESCU

Unul dintre articolele săptămânii acesteia vorbește cu sinceritate despre seria “Concluzii ale unui eu interior întârziat”. Vă mărturisesc cum, chiar dacă nu v-am spus niciodată, această serie a luat naștere în urma unui doliu adânc. Și tot în cadrul acelui articol vă povestesc.. îmi pare că sfârșitul acestei serii este adus de același doliu pe care, sincer, m-am obișnuit cumva să-l port în suflet. Pierderile suferite nu au ca subiect același om, însă ambele simbolizează o moarte. Cineva a urcat în Ceruri și îmi călăuzește pașii de sus, în timp ce altcineva s-a mutat pe o altă stradă, nu mi se mai adresează cu apelativul iubito, iar distanța dintre noi seamănă mai de grabă cu o prăpastie adâncă.

Mă reîntorc temătoare la ziua în care această serie a văzut pentru prima dată lumina tiparului.

 „Mirosul mării, al plajelor pustii la răsărit de soare, bate orice parfum scump pe care îl poți cumpăra. Libertatea nu are preț, iar marea miroase, acum și pentru totdeauna, a libertate.”

„Chipul persoanei iubite, așezat pe perna ta într-o dimineață ploioasă de vară, compensează toate nenorocirile unei nopți agitate. Chipul persoanei iubite nu are nevoie de filtru de Instagram.”

„Atunci când pregătești cina, ingredientul secret nu este dragostea, ci sarea. Sarea în bucate este ca dragostea în relații. Așa că puneți sare în mâncare și dragoste în căsnicie!”

 „Fericirea începe acolo unde se termină teama. Frica este dușmanul nevăzut care, culmea, trăiește în noi și pe care îl hrănim zilnic. Sufletului, în schimb, nu îi este niciodată teamă, numai mintea ne este lașă.”

„Poezia nu trebuie să aibă neapărat rimă. Poezie este și atunci când, cu mâna tremurândă, el își trece degetele prin părul ei, iar ea capătă în obraji culoarea piersicilor coapte.”

 „Magia există, se află în noi înșine. Trebuie doar să credem. Așa este și în cazul iubirii, al bunătății și al speranței, al empatiei, dar mai ales în cazul lui Dumnezeu.”

„Înainte de a lua o decizie, întreabă-te de ce este necesar să o iei. Așa vei ști ce atitudine să adopți și cum să gestionezi mai bine schimbarea.”

„Vorbele de duh sunt cele pe care ți le repeți în gând, atunci când în jurul tău e haos și nu poți să mai asculți. Tu ce îți spui când rămâi doar tu cu tine? Pentru ce te rogi?”

Vă spuneam atunci că există întotdeauna o cale de a te reinventa și că nu știu cât de tare va prinde articolul, dar că eu simt că mi-am ascultat eul interior. Și bine am făcut!

 

 Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște