Fostul procuror Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de ”Portocală” a fost arestat.
Informaţia a fost furnizată de jurnalistul Radu Tudor, în cadrul emisiunii ,,Punctul de Întâlnire.”
„Am primit o informaţie de ultimă oră. Potrivit unor informaţii, procurorul Portocală ar fi fost arestat. Informaţii şocante, apropo de abuzuri şi de modul în care se derulează acţiuni în momente sensibile. Procurorul Mircea Negulescu, cel care era elita unei instituţii conduse cândva de Laura Codruţa Kovesi, a fost arestat astăzi pentru abuzuri dovedite în dosarul numit de presă Tony Blair„, a declarat Radu.
Procurorul ”Portocală” a fost trimis în judecată pentru cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, fiind considerat unul dintre cei mai corupți procurori din România. El ar fi forțat mai mulți martori să dea declarații false, astfel încât să poată acuza de evaziune fiscală o anumită persoană, conform Parchetului General.
Procurorul ”Portocală” se află în arestul Capitalei pentru 24 de ore, iar mâine va fi adus în fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Sursa: Antena3














