În timpul vostru, se prea poate să fi trecut nici mai mult nici mai puțin de două săptămâni, în timpul meu, abia o zi, însă independent de timp, ideea este că vă spuneam într-unul dintre articolele lunii octombrie despre procesul aproape imposibil de a-mi găsi propria identitate. Dădeam vina pe generația în care m-am născut, cea de sacrificiu, așa cum îmi place mie să o numesc, cea aflată la granița dintre offline și online, cea care are impregnat în vene spiritul justițiar, cea pe care o încântă virtualul, dar tânjește după real. Generația în care Alexandra, cea din spatele ecranului, caută să fie ea, în cea mai bună versiune a ei, aceeași Alexandra care de dragul oamenilor a construit o imagine perfectă și s-a îndepărtat, ușor, dar sigur, de originea firii ei.

Generația mea se identifică, pe alocuri, cu generațiile tinere din ziua de astăzi. Și, cu toate acestea, se simte străină de multe alte caracteristici specifice ale acestora. Oscilând între trecut și viitor, dezrădăcinați de prezent, dorindu-ne mereu mai mult, mai bine, sperând la mai frumos, la extraordinar, uităm să trăim ancorați în aici și acum.

Și pentru că nimic nu este întâmplător, pentru că aceste potriviri ciudate ale universului pe care noi, oamenii, le numim coincidențe, apar la tot pasul, acum câteva minute am primit un mesaj de la o bună prietenă: “tu.” – alături de un text preluat de pe internet: “Aceasta sunt eu.. Sunt puțin bipolară, un pic paranoică, capricioasă, ceva mai mult nebună, uneori geloasă și alteori indiferentă. Gătesc în ritm de blues, ciufulită și în haine puține. Pot să-ți arunc vasele în cap și apoi să te iubesc cu pasiune, pentru a face pace. Plâng la o melodie tristă sau la o scenă care-mi întristează sufletul. Râd până mă doare stomacul, însă în ochii mei poți vedea toată durerea din lume. Sau bucuria când te privesc. Îmi place să fiu liberă.. nu sunt bună în a urma reguli. Îmi place mirosul de carte nouă și să călătoresc în jurul lumii, căutând aventuri și emoții ce mă fac să mă simt vie! Îmi place să gătesc, experimentând arome pentru a le încerca împreună cu oamenii mei. Mă îmbrac după cum îmi surâde, nu urmez moda și nici alte trenduri. Trăiesc redescoperindu-mă.. Sunt multe, sunt de toate. Unică în imperfecțiunea mea, perfectă!”

În mod evident, textul este pe alocuri adaptat, însă am găsit de cuviință să las lucruri care într-adevăr mă caracterizează. Pe mine și, probabil, pe multe alte femei din generația mea. Căci v-am mai spus.. procesul aproape imposibil de a-mi găsi propria identitate se află în strânsă legătură cu capriciile generației din care fac parte. Generație care, oscilând între trecut și viitor, dezrădăcinată de prezent, dorindu-și mereu mai mult, mai bine, sperând la mai frumos, la extraordinar, uită să trăiască ancorată în aici și acum.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște