Românii votează, astăzi, la alegerile parlamentare 2024, în urma cărora vor fi aleși, pe listele partidelor, cei 137 de senatori și 332 de deputați din Parlamentul României. Scrutinul are loc într-un context tensionat, în care Biroul Electoral Central renumără cele peste 9,4 milioane de voturi de la primul tur al prezidențialelor, după o decizie fără precedent a Curții Constituționale.
Se observă astăzi o mobilizare masivă la secțiile din străinătate, unde prezența la vot este dublă față de parlamentarele din 2024. Diaspora a început, de altfel, să voteze încă de vineri seară, în străinătate fiind deschise 950 de secții.
Până la ora 12:00 au votat 3.170.975 de români (dintre care 248.247 în străinătate), ceea ce reprezintă o prezență generală la vot de 17,61 %.
Prezența la secțiile din România până la această oră este de 16,14%, față de 10,69% după primele cinci ore de vot de la parlamentarele din 2020. Este o creștere majoră, de 51% față de acum patru ani.
Județul Dâmbovița se situa, la ora 12.00, peste media națională, cu o prezență la vot de puțin peste 18%. Astfel, 75 de mii de dâmbovițeni au votat până la prânz pentru reprezentanții lor din camera Deputaților și Senat.
AUTOR: F.S.














