You are currently viewing Dâmbovițean sancționat pentru că avea montate pe gard steagurile unui partid politic

Dâmbovițean sancționat pentru că avea montate pe gard steagurile unui partid politic

Secţiile de votare din toată ţara s-au deschis, duminică, 1 decembrie, la ora 07.00, pentru alegerile parlamentare 2024. Peste 18 milioane de români sunt chemaţi la vot pentru a alege structura noului Parlament al României, format din 332 de deputaţi şi 137 de senatori.

Pentru un proces electoral fără evenimente nedorite, astăzi peste 1.000 de angajați ai MAI din județul Dâmbovița sunt angrenați, în principal, în misiuni de menținere a siguranței publice, de asigurare a protecției secțiilor de vot și de cercetare a sesizărilor privind incidentele electorale.

Potrivit Centrului de Comunicare Județean, de la deshiderea procesului electoral, nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral. În această perioadă, au fost sesizate totuși 9 posibile incidente electorale, dintre care 5 sunt în curs de verificare, unul s-a confirmat și celelalte trei nu s-au confirmat.

Până la acest moment, nu au fost constatate fapte de natură penală, a fost aplicată doar o sancțiune contravențională. Asta după ce, în această după-amiază, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au fost sesizați cu privire la faptul că pe gardul unei proprietăți sunt montate mai multe steaguri ce aparțin unui partid politic. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că aspectele semnalate se confirmă. A fost identificat proprietarul imobilului, acesta fiind sancționat contravențional.

În continuare o atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale în context electoral.

Reamintim că persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.

De asemenea, fotografierea buletinului de vot se sancționează contravențional.

Angajații MAI din județul Dâmbovița rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.

AUTOR: F.S.