You are currently viewing Accident rutier la Niculești! Două persoane au fost grav rănite!

Accident rutier la Niculești! Două persoane au fost grav rănite!

Un grav accident a avut loc în localitatea dâmbovițeană Niculești! Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că o șoferiță, de 37 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe DJ 101B, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat.

La fața locului au fost identificate două victime de sex feminin, conștiente, care au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD și al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița, ambele victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale

Întrega zonă a fost asigurată de pompierii Gărzii de Intervenție Cornești, Gărzii de Intervenție Răcari și Detașamentului Titu, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj cu paramedici SMURD.

IPJ DÂMBOVIȚA