Este iarnă în toată regula, pe crestele Bucegilor. Vremea este geroasă, stratul de săpadă este substanțial, atingând aproximativ 90 de cm, la Vârful Omu, iar riscul de avalanșe se menține moderat, după cum informează ANM, în buletinul nivometeorologic.
La peste 1800 m a nins slab în ultimele zile, însă stratul de zăpadă nu a suferit schimbări importante. În partea superioară întâlnim un strat relativ redus de pulver, ce are local grosimi de 5-10 centimetri, pe alocuri mai consistent în vestul Carpaților Meridionali, strat depus peste o crustă înghețată sau peste straturile mai vechi și dure. Pe văi și în locurile adăpostite, datorită vântului din perioada precedentă, s-au format unele depozite mai consistente de zăpadă, în special pe versanții și văile cu expoziție estică, iar în apropierea crestelor se întâlnesc plăci subțiri de vânt. La supraîncărcări, zăpada depusă în ultima perioadă poate aluneca peste stratul vechi și înghețat, ducând la declanșarea unor avalanșe de suprafață de dimensiuni mici și izolat medii, riscul fiind moderat.
La altitudini mai mici de 1800 m stratul de zăpadă are dimensiuni reduse, iar în partea superioară a stratului întâlnim pe alocuri câțiva centimetri de zăpadă recentă, peste stratul vechi și înghețat. În aceste condiții, pe anumite pante mai înclinate, acolo unde vântul a creat unele depozite mai vechi, mai ales în condiții de suprasarcini, se pot declanșa unele avalanșe de suprafață de mici dimensiuni.
PROGNOZA VREMII PENTRU INTERVALUL 13.01.2025 ora 20 – 16.01.2025 ora 20
Vremea va fi relativ rece, geroasă la peste 1700 m, dar temporar și la altitudini mai joase în cursul nopților și dimineților. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări trecătoare. Izolat vor mai fi condiții de fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat la altitudini joase, cu intensificări temporare în zonele înalte ce vor mai depăși la rafală 40-50 km/h, izolat spulberând zăpada pe creste. Pe arii restrânse se va semnala ceață, asociată și cu depunere de chiciură.
Temperaturi prognozate în intervalul 13.01.2025 ora 20 – 16.01.2025 ora 20:
Peste 1800 m:
-temperaturi minime: în general între -17…-10 grade
-temperaturi maxime: în general între -12…-6 grade, ușor mai ridicate în 16 ianuarie
Sub 1800 m:
-temperaturi minime: în general între -14…-8 grade
-temperaturi maxime: în general între -8…-1 grad, ușor mai ridicate în 16 ianuarie
Vânt la peste 2000 m: cu viteze în general de 40-50 km/h.
AUTOR: F.S.














