Guvernul a aprobat joi, cu anumite modificări, proiectul de ordonanță de urgență privind organizarea alegerilor prezidențiale, una dintre acestea fiind reducerea banilor încasați de angajații implicați în acest proces.
,,La propunerea Ministerului de Finanțe, plata personalului implicat în procesul electoral va fi redusă cu 25% pentru a se încadra în planul general de reducere a cheltuielilor publice”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului.
Acesta a subliniat că în ședința de guvern nu s-au adus modificări în privința indemnizației de hrană zilnică, care „va rămâne la aceiași parametri”.
Guvernul nu a făcut public încă proiectul de ordonanță de urgență privind organizarea alegerilor din 4 mai 2025, care a fost adoptat în ședința de joi.
Editor: IFA














