Tragedia creştea marţi seară în staţiunea de schi Kartalkaya, din centrul Turciei, unde un incendiu într-un hotel de lux, aparent fără alarme, s-a soldat cu cel puţin 76 de morţi, relatează AFP.
În cursul serii, ministrul turc de interne Ali Yerlikaya a anunțat că cel puțin 76 de persoane şi-au pierdut viaţa în incendiu.
În urma tragediei, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat miercuri o zi de doliu naţional, relatează News.ro.
Incendiul a izbucnit dintr-un motiv încă necunoscut la ora locală 03:27, potrivit autorităţilor, în hotelul Grand Kartal, o clădire cu 12 etaje din această staţiune de schi situată la peste 2.000 de metri altitudine. Hotelul găzduia 238 de oaspeţi care veniseră să-şi petreacă vacanţa de iarnă.
Hotelul de 161 de camere avea un grad de ocupare de aproape 90%, fiind perioada vacanţei şcolare de iarnă, a scris ziarul turc Hurriyet.
Construcţia din lemn şi amplasarea hotelului la poalele unei pârtii de schi ce permite accesul vehiculelor doar de pe partea frontală a îngreunat intervenţia pompierilor, a adăugat publicaţia citată.
Potrivit reţelei NTV, aproximativ 300 de persoane, inclusiv angajaţi, se aflau în hotel în momentul izbucnirii incendiului.
Incendiul a izbucnit la etajele superioare şi s-a extins rapid la restul clădirii din cauza placării exterioare din lemn, lăsând turiştilor care dormeau puţine şanse de a scăpa.
Potrivit postului privat de televiziune NTV, cel puţin trei persoane au murit sărind de la ferestre.
Pe la mijlocul după-amiezii, ministrul de interne Ali Yerlikaya s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi a anunțat că incendiul a fost în cele din urmă stins. El a promis că „toate măsurile vor fi luate dacă ancheta arată că a existat neglijenţă sau că s-au făcut greşeli”.
Ministrul turismului, Bakan Ersoy, a asigurat pe X că hotelul a fost inspectat şi certificat de pompieri în 2021 şi 2024. Dar patru persoane au fost deja arestate, inclusiv proprietarul hotelului, şi plasate în arest, a anunţat ministrul justiţiei, Yilmaz Tunc. Şase procurori se vor ocupa de anchetă, ei fiind sprijiniţi de o comisie de experţi, a mai spus el.
Marţi seară, familiile s-au adunat în faţa spitalului din Bolu, capitala regională, a cărui morgă păstrează cadavrele victimelor. Nouăsprezece persoane au rămas în spital, dintre care una în stare gravă, potrivit ministrului de interne.
Adresându-se unui congres al partidului său AKP, preşedintele Erdogan a promis la rândul său că „se va face totul pentru a face lumină asupra tuturor aspectelor tragediei şi pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili”.
Editor: IFA














