You are currently viewing Incendiu în comuna Văleni-Dâmbovița! O casă a fost mistuită de flăcări!

Incendiu în comuna Văleni-Dâmbovița! O casă a fost mistuită de flăcări!

În noaptea din data de 23 ianuarie 2024, în comuna Văleni-Dâmbovița, în jurul orei 03.20, casa unei gospodării a fost cuprinsă de flăcări!

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață totală de aproximativ 90 de metri pătrați. Din fericire, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime omenești, ci  numai însemnate pagube materiale.

Pentru lichidarea flăcărilor au acționat pompierii Gărzii de Intervenție Voinești și Detașamentului Târgoviște, cu trei autospeciale de stingere, precum și un echipaj cu paramedici SMURD.

Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea incendiului.