Chindia Târgoviște a adus o fărâmă de liniște în rândul suporterilor, vineri seara. Într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a clubului, formația dâmbovițeană îi asigură pe suporteri că nu vor fi probleme cu privire la disputarea primului joc oficial, chiar dacă în momentul de față nu a fost achitat baremul de arbitraj de la meciul cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
„În urma ultimelor știri apărute atât în presă locală cât și națională, referitoare la neprogramarea echipei la următorul meci, asigurăm suporterii echipei noastre că nu vor fi probleme cu privire la disputarea primului joc oficial. Baremul de arbitraj pentru meciul contra celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, va fi achitat în cel mai scurt timp. De asemenea, în perioada următoare, vom prezenta noul staff tehnic, cât și noile achiziții”, se arată în comunicat emis de clubul târgoviștean.
Pe de altă parte, mâine, 1 februarie, Chindia va susține un nou amical, împotriva celor de la CS Dinamo București. Partida va fi găzduită de stadionul „Eugen Popescu”, începând cu ora 12.00.
M.I.














