You are currently viewing Sorana Cîrstea: ”Dacă nu voi ajunge unde îmi doresc, în top 30 sau top 20, probabil că va fi ultimul an”

Sorana Cîrstea: ”Dacă nu voi ajunge unde îmi doresc, în top 30 sau top 20, probabil că va fi ultimul an”

Sorana Cîrstea (34 de ani) rămâne cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România, în ierarhia WTA. Cu toate acestea, târgovișteanca a sugerat că anul acesta ar putea fi anul retragerii ei, subiect asupra căruia a revenit, după ce Simona Halep a făcut un anunț similar.

„A fost o săptămână plină de emoții. M-a copleșit anunțul Simonei. Simțeam că va veni, dar, când am auzit-o vorbind, mi-au dat lacrimile.

Probabil, anul acesta va fi ultimul meu sezon. Rezultatele vor decide. Dacă nu voi ajunge unde îmi doresc, în top 30 sau top 20, probabil că va fi ultimul an.

Dar, în același timp, mă simt tânără. Am acest atu față de Simona: sunt sănătoasă în momentul de față.

Și iubesc tenisul. Îmi place să fiu pe teren și sper să lungesc cât de mult se poate cariera, dar prin rezultate” a declarat Sorana Cîrstea, potrivit sport.ro.

AUTOR: F.S