You are currently viewing Italia a prelungit până în octombrie starea de urgenţă sanitară împotriva covid-19

Italia a prelungit până în octombrie starea de urgenţă sanitară împotriva covid-19

Senatul italian a aprobat o solicitare a premierului Giuseppe Conte de prelungire – până la 15 octombrie – a stării de urgenţă sanitară împotriva epidemiei covid-19 în Italia, care acordă Guvernului prerogative consolidate, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Prelungirea stării de urgenţă a fost adoptată cu 157 la 125 din cele 319 de voturi din Camera superioară a Parlamentului italian.

În urma unor critici din partea opoziţiei, Conte s-a abţinut să ceară o prelungire a stării de urgenţă până la sfârşitul anului, aşa cum avea în vedere, şi a solicitat o prelungire a acestui dispozitiv până în octombrie.

Virusul continuă să circule şi nu şi-a încheiat cursa. Ar fi obtuz să se suspende abrupt o măsură atât de eficientă”, a pledat şeful Guvernului în Senat.

Starea de urgenţă sanitară consolidează atribuţiile executivelor, atât la nivel naţional, cât şi regional. Ea facilitează instituirea unor ”zone roşii” acolo unde oficiali percep un risc al unei creşteri a epidemiei şi permite deblocarea unor mijloace suplimentare în spitale, în caz de nevoie.

Starea de urgenţă simplifică totodată proceduri administrative, în contextul în care Italia se pregăteşte să redeschidă şcolile, în septembrie, după o închidere de şase luni.