O echipă a ISU Dâmbovița a răspuns, astăzi, invitației lansate de Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 din Târgoviște și a luat parte la o activitate tematică dedicată cunoașterii meseriei de pompier, desfășurată la nivel antepreșcolar. Cei mici au ascultat cu răsuflarea tăiată ce înseamnă și cât de importantă este misiunea unui salvator și de cât curaj este nevoie, pentru a interveni în situații dificile.
„Am discutat despre echipamentul de protecție, autospeciale și despre misiunile la care intervenim zilnic pentru a proteja viețile și bunurile semenilor noștri.
Copiii ne-au primit cu entuziasm și curiozitate, iar prin joc, discuții și o poveste captivantă despre un personaj-pompier și aventurile sale, am reușit să le transmitem mesaje valoroase despre curaj, solidaritate și încredere în cei care îi protejează.
Astfel de activități ne oferă ocazia să contribuim, încă de la cele mai fragede vârste, la formarea unor deprinderi și valori sănătoase. Le mulțumim cadrelor didactice pentru deschidere și implicare!”, transmite ISU Dâmbovița.

AUTOR: F.S.














