Astăzi, 23 mai 2025, elevii clasei a IV-a de la Școala „Tudor Vladimirescu” și-au dat întâlnire la Biblioteca Județeană Dâmbovița – Filiala pentru copii, în cadrul atelierului „Prietenie… pe o sfoară”.
Cei prezenți au citit împreună fragmente din cartea „Invizibili” de Ioana Pârvulescu, o poveste sensibilă despre prietenie, acceptare și curaj, care i-a inspirat pe cei mici să reflecteze la legăturile invizibile ce ne unesc.
După lectură, copiii au dat viață desenelor primite în cadrul acestui frumos proiect, inițiat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret, colorându-le cu entuziasm și creativitate.
A fost o întâlnire plină de emoție, culoare și sens – o dovadă că prietenia, chiar și agățată pe o sfoară, poate uni inimile celor mici prin lectură și artă.
















