Din 30 mai până pe 4 iunie, Consiliul Județean Dâmbovița organizează o nouă ediție a unui eveniment care a devenit deja tradiție, “Zilele Județului Dâmbovița” – ediția a IV-a!
Timp de 6 zile, locuitorii sunt invitați să se bucure de concerte, spectacole medievale, competiții și târguri tradiționale, într-o atmosferă plină de energie, tradiție și voie bună.
În prima seară a manifestărilor, publicul este invitat, la Curtea Domnească, să se bucure de momente speciale, care îl vor purta prin istoria locurilor.

„Loc emblematic al trecutului nostru, Curtea Domnească devine scena unei călătorii în timp – prin istorie, cunoaștere și spectacol.
Vineri, 30 mai, avem două evenimente speciale:
Ora 19:00, în zona Ruinelor – conferința susținută de Damian Anfile, ce ne va aduce mai aproape de adevărul istoric și de personalitatea complexă a domnitorului Vlad Țepeș, una dintre cele mai puternice figuri ale trecutului nostru.
Ora 21:00 – spectacolul „Atacul de Noapte” va transforma zidurile Curții Domnești într-un tablou viu, plin de forță, curaj și emoție, readucând în fața noastră un moment memorabil din istoria Țării Românești.
Vă așteptăm la Curtea Domnească să pășim împreună pe urmele istoriei, chiar acolo unde a fost scrisă”, transmite președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.














