Decizie controversată luată, astăzi, de CCR. Astfel, declarațiile de avere și interese nu vor mai fi publicate și nu vor mai cuprinde detalii despre averile soților și copiilor. Asta după ce Curtea Constituțională a României a decis că două articole din legea care reglementează acest aspect sunt neconstituționale. Agenția Națională de Integritate a reacționat avertizând că vor fi afectate angajamentele internaționale ale României, iar mai mulți lideri politici au vorbit despre nevoia de transparență privind averile demnitarilor. Este și părerea deputatului de Dâmbovița, Daniel Blaga.
„Eu aleg să public în continuare declarațiile de avere și de interese către ANI. Fiecare parlamentar și nu numai, ar trebui să facă la fel.
Într-un moment în care așteptam cu toții decență și responsabilitate din partea clasei politice, CCR dă României o palmă uriașă prin decizia care spune că averile politicienilor nu mai trebuie făcute publice.
Publicarea lor e esențială, în special pentru a putea afla, prin intermediul presei sau a societății civile, posibile legături dubioase între companii și contractele cu Statul.
În mijlocul acestei decizii de neînțeles, mai există totuși o soluție: aceea ca oamenii să spună apăsat că REFUZĂ să voteze orice demnitar care își va ascunde de azi înainte declarațiile de avere și de interese”, propune parlamentarul dâmbovițean.
AUTOR: F.S.














