You are currently viewing Președintele clubului Chindia Târgoviște l-a prezentat, astăzi, pe noul antrenor al echipei

Președintele clubului Chindia Târgoviște l-a prezentat, astăzi, pe noul antrenor al echipei

În prezența presei locale, a avut loc, astăzi, prezentarea noului antrenor al echipei Chindia Târgoviște. Președintele clubului a anunțat că acesta este nu Ovidiu Burcă, așa cum se vehiculase, ci Ilie Poenaru.

Marius Pavel a precizat că decizia a avut la bază „CV-ul, experiența, părerea unor specialiști din fotbal, președinți de club, oameni care au fost în contact în trecut cu candidații”.

„Am încercat să vă surprind plăcut, aducând în fața dumneavoastră un antrenor mai experimentat decât numele vehiculate până acum (…) Decizia am luat-o la sfârșitul săptămânii trecute, mai exact vineri. L-am sunat pe Poe, ne-am întâlnit, l-am anunțat că el va fi noul antrenor al clubului nostru, al echipei Chindia Târgoviște.

Argumentele care au stat la baza deciziei mele au fost următoarele: CV-ul, experiența, părerea unor specialiști din fotbal, președinți de club, oameni care au fost în contact în trecut cu candidații pe care i-am avut. Am recepționat de la aceștia un feedback, iar toate aceste aspecte m-au condus în a-l alege pe Poe”, a explicat noul președinte al clubului.

Ilie Poenaru a declarat, la rându-i că primul an va fi unul de tranziție, în care își propune să constryiască o echipă, care să urce, pas cu pas în clasamentul intern.

„În altă ordine de idei, aș vrea să mulțumesc conducerii pentru această oportunitate și pentru șansa pe care mi-a dat-o, de a antrena această echipă. Nu am venit să facem nu știu ce mari promisiuni. Am venit să muncim, am venit să creăm o echipă competitivă, care să joace un fotbal bun.

Ne dorim să câștigăm fiecare meci în parte, să jucăm de la egal la egal cu orice adversar, iar pentru asta bineînțeles că este datoria noastră, ca staff, să implementăm această mentalitate de învingător jucătorilor și să îi facem să creadă în potențialul lor și să își dorească tot timpul să performeze (…) În primă fază avem un an de tranziție, un an în care trebuie să reconstruim, să o luăm de la zero, și bineînțeles că ne dorim cu toții să ajungem acolo, sus, dar trebuie să o luăm pas cu pas și avem un an să construim o echipă” a precizat antrenorul echipei de sub Turn.

AUTOR: F.S.