You are currently viewing Municipiul Moreni, exemplu de bune practici regionale, în atragerea fondurilor europene

Municipiul Moreni, exemplu de bune practici regionale, în atragerea fondurilor europene

Astăzi, 19 iunie 2025, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia a găzduit o reuniune de lucru cu reprezentanți ai administrației publice locale din județul Dâmbovița. Evenimentul a avut ca scop analiza oportunităților de finanțare oferite în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027.

Au fost prezenți la întâlnirea cu Liviu Mușat, directorul general ADR Sud-Muntenia, primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, și șeful Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Marius Stăncescu. Discuțiile s-au concentrat pe identificarea celor mai relevante linii de finanțare pentru proiecte de mobilitate urbană, dezvoltarea de parcuri industriale și infrastructură verde-albastră. Specialiștii ADR au prezentat detalii despre apelurile de proiecte în curs, eligibilitate și ghiduri de accesare a acestor fonduri.

Primăria Municipiului Moreni are în prezent patru proiecte depuse în cadrul PR Sud-Muntenia 2021–2027, în valoare totală de peste 94,4 milioane de lei. De asemenea, este partener în proiectul privind modernizarea infrastructurii rutiere pe traseul DJ720, DJ720B, DJ711 și DJ101B, depus de Consiliul Județean Dâmbovița.

Colaborarea eficientă dintre Primăria Municipiului Moreni și Consiliul Județean Dâmbovița în implementarea proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere reprezintă un exemplu de parteneriat administrativ de succes, care creează premisele extinderii cooperării în vederea depunerii unui nou proiect pentru dezvoltarea de parcuri industriale, cu impact economic major pentru regiune”, transmite ADR Sud Muntenia.

Astăzi, am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, prilej cu care am discutat despre oportunitățile de finanțare pentru localitatea noastră, dar și despre proiectele care se află în diferite stadii de implementare.
Important de menționat este că în municipiul Moreni sunt în derulare proiecte cu finanțare europeană de peste 100 de milioane de euro, din care aproximativ 50% au finanțare asigurată prin programele ADR Sud Muntenia”, precizează primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru.

AUTOR: F.S.