Veste bună, pentru comunitatea din Corbii Mari. Edilul, Ionuț Bănică, anunță că administrația locală a obținut autorizația de construire pentru realizarea rețelei de gaze naturale, investiția pe care o are în derulare, împreună cu comuna Odobești. Potrivit edilului acum urmează licitația pentru concesionarea serviciului, obținerea autorizației ANRE, depunerea la minister a documentațiilor și scoaterea la licitație a lucrărilor.
„Sper ca totul să decurgă fără probleme și să putem demara lucrările propriu-zis la finalul acestui an!
Este proiectul de căpătâi al nostru în infrastructura de utilități, cel mai mare, cel mai ambițios și cel mai complex:
✔️ Nu mai puțin de 92.081 m de conductă vor trece prin satele Bărăceni, Corbii Mari, Grozăvești, Moara din Groapă, Petrești, Podu Corbencii, Satu Nou, Ungureni, Vadu Stanchii;
✔️ Proiectul va fi realizat cu fonduri de la Guvern, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, împreună cu UAT Odobești;
✔️ Valoarea este de 12,8 milioane de euro; finanțarea = asigurată!
Nu o să uit niciodată să le fiu recunoscător celor care ne-au ajutat ca acest proiect să meargă mai departe. Și, fără ezitare, îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan; dacă nu era alături de noi, n-am fi ajuns până în acest punct.
De asemenea, mulțumiri primarului comunei Odobești, Radu Ilie, pentru colaborarea ireproșabilă și, nu în ultimul rând, dumneavoastră, consătenilor, pentru răbdare și înțelegere. Am promis că voi duce acest proiect la bun sfârșit, aveți încredere în mine!”, dă asigurări edilul comunei Corbii Mari.
AUTOR: F.S.

















