La data de 25 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Precizăm faptul că, la data de 22 iulie a.c., în jurul orei 17.45, polițiștii au oprit pentru control pe Calea Domnească, din municipiul Târgoviște, un autoturism condus de o femeie, de 37 de ani, din Târgoviște.
Totodată, femeia a fost condusă la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, iar din buletinul de analiză toxicologică a rezultat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, fiind dispuse măsurile prevăzute de lege.
IPJ DÂMBOVIȚA














