O nouă investiție importantă pentru o categorie defavorizată de locuitori ai municipiului Târgoviște, realizată prin accesarea de bani europeni, este aproape de finalizare. Este vorba despre Centrul de zi, construit de municipalitatea târgovișteană, în cartierul Romlux, din dorința de a duce serviciile de asistență socială mai aproape de locuitorii cartierului.
„Proiectul din cartierul Romlux, în valoare de aproape 1,6 milioane lei, vizează construirea unui „Centru de zi” destinat copiilor expuși riscului de a fi separați de familie, urmând a fi acordate servicii de asistență pentru sănătate, socializare și recreere sau consiliere psihologică în vederea integrării și reintegrării în familie!
Investiția este finanțată în cadrul Planului Național de Redresare si Reziliență, Componenta C13- REFORME SOCIALE, Investiția I1- “Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie”, apelul de proiecte PNRR/2022/C13I1”, precizează primarul municipiului, Daniel Cristian Stan.
Edilul anunța, încă de la debutul lucrărilor că în zonă se va construi și un spațiu de joacă, iar beneficiarii vor avea asigurată și asistența medicală de bază.
AUTOR: F.S














