Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu a fost depus astăzi pe catafalc, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, acoperit cu drapelul național. După momentul religios, mai mulți oficiali au ajuns pentru a aduce un omagiu.
Primul fost președinte care a ajuns la Palatul Cotroceni a fost Emil Constantinescu, care nu au făcut declarații. Acesta a semnat în cartea de condoleanțe, a vorbit cu familia și a plecat.
De asemenea, fostul președinte Traian Băsescu a ajuns la Palatul Cotroceni, unde a adus un ultim omagiu lui Ion Iliescu. Fostul șef de stat a adus și un buchet de flori.
Traian Băsescu a aprins o lumânare, după care a intrat în Sala Unirii, unde se află sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu.
Ceremonia de prezentare a condoleanțelor de către înalți oficiali are loc între orele 9.30 – 12.30.
Editor: IFA














