Pompierii din cadrul ISU Dâmbovița continuă să acorde sprijin comunității din satul Dârmoxa, județul Suceava, afectată grav de inundațiile recente. Printre măsurile luate pentru refacerea accesului în zonă, salvatorii construiesc noi punți pietonale menite să refacă legăturile vitale dintre gospodăriile izolate și restul satului.

Una dintre aceste structuri provizorii leagă direct localnicii de biserica din localitate, un loc deosebit de important pentru întreaga comunitate, cu atât mai mult în contextul sărbătorii religioase care are loc în aceste zile. Prin acest demers, intervenția pompierilor contribuie la păstrarea unei normalități în viețile celor afectați, facilitând accesul la activitățile esențiale.
Acțiunea pompierilor dâmbovițeni este o dovadă concretă a solidarității dintre instituții și comunități, aceștia fiind alături de populația aflată în dificultate, oriunde este nevoie.

AUTOR: F.S.














